jump to navigation

Mina mortii a fost redeschisa la zece zile dupa tragedie decembrie 26, 2008

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags:
add a comment

Activitatea de productie în subteranul Exploatarii Miniere Petrila a fost reluata ieri, la o saptamâna si jumatate de la producerea dublei explozii ce a avut loc în abatajul 431, la peste 900 de metri adâncime, soldate cu moartea a 13 oameni si ranirea altor 15. Accesul in subteran a fost permis dupa ce o echipa de experti a evaluat, în cursul noptii de miercuri spre joi, starea de securitate a minei, astfel încât sa fie îndeplinite normele de lucru în siguranta în abatajele din subteran. „În urma verificarilor facute, comisia de experti a decis reînceperea activitatii în subteranul minei Petrila, aceasta facându-se fara probleme”, a declarat Daniel Surulescu, directorul general al Companiei Nationale a Huilei (CNH) din Petrosani. Prin decizia ministrului economiei, imediat dupa producerea celor doua explozii, Surulescu a fost suspendat din functie. Pentru toata perioada în care activitatea la mina a fost oprita, minerii vor primi, conform unei decizii a membrilor consiliului de administratie al CNH, salariul de baza si sporul de vechime, dar fara alte sporuri. La mina Petrila lucreaza 1.460 de angajati, distribuiti pe patru schimburi. Dupa exploziile din 15 noiembrie, conducerea Companiei Nationale a Huilei a oprit activitatea de productie si a interzis minerilor sa coboare in subteran, considerand zona nesigura din punct de vedere al productiei. Minerii au intrat in subteran, dar unul dintre ei, Costel Florin Alexa, a povestit faptul ca oficialii din conducerea companiei ascund deliberat realitatea din mina. “Sefii stiu ce este in mina, stiu ca se lucreaza in conditii precare, ca riscurile sunt foarte mari, dar mai stiu si faptul ca nu ai unde sa te duci sa muncesti in alta parte, pentru ca altceva decat mina nu mai exista. Majoritatea minerilor au rate la banci, au credite, datorii si atunci nu-si permit sa-si piarda locul de munca. Se merge pe principiul: «Ne ajuta Dumnezeu». Acum nu ne-a mai ajutat”, spune Alecsa, fost salvator la mina Petrila.